Luni
Energie solaraDavos: 10 trilioane de dolari pentru a salva lumea de încălzirea globală
Comenteaza pe Forum |
Peste 10 trilioane de dolari trebuie investiţi în tehnologii, până în 2030, pentru a scuti Terra de o creştere tot mai acută a temperaturii globale, a avertizat Forumul Economic Mondial.
![]()
Un raport al organismului ce organizează summitul de la Davos arată că anual ar trebui cheltuiţi 515 miliarde dolari pentru măsuri de limitare a emisiilor de carbon.
Deşi situaţia economică şi financiară a împins problema schimbării climei pe locuri de la coadă pe agenda de la Davos, forumul susţine că statele ar trebui să crească dramatic chltuielile pentru păstrarea mediului.
Raportul arată că investiţiile verzi au crescut de peste patru ori, de la 30 la 140 miliarde dolari, între 2004 şi 2008, dar tot ar fi nevoie să fie triplate pentru a ajunge la obietivele fixate.
Astfel, peste 500 de miliarde pe an ar fi necesari pentru a preveni o creştere a temperaturii de peste 2 grade Celsius în 2030.
Studiula identificat opt noi sectoare energetice ce sunt apreciate ca jucând un rol crucial în trecerea de le combustibilul clasic la o energie curată în următorii 20 de ani: vântul de coastă, vântul din largul apelor, celulele fotovoltaice, generatoare solar-termale, transformarea gunoaielor în energie, etanol pe bază de zahăr, bio-combustibil şi puterea geotermală.
Sursa: Antena 3
bio combustibil, energie solara, fonduri pentru mediu, generatoare termale, incalzirea globala, putere geotermala
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Ciudatenie spaniola: Panouri solare pe… morminte
- Metan de pe Marte
- In zece ani, centralele eoliene si solare vor deveni o necesitate
- S-a dat startul pentru înlocuirea sistemelor de încălzire tradiţionale
- Incalzirea ecologica
- Primul oraş din lume alimentat numai cu energie de la Soare
Populare
- Vrei sa scrii despre energia solara ? (19)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Energia solară în Europa (0)
Recente
- Spania, lider pe piaţa energiei solare
- Centrală solară cu bani europeni la Piatra Neamţ
- Zona aridă din centrul Portugaliei se foloseşte de energia solară
- Ce este un controler de incarcare cu MPPT?
- Noi țări adoptă rolul de lideri ai energiei regenerabile
- Primul oraş alimentat numai cu energie solară va fi construit în Florida
