Luni
Energie solaraProgramul “Casa Verde” pentru blocuri şi spitale
Comenteaza pe Forum |
Asociaţiile de locatari, şcolile, spitalele şi căminele îşi vor putea monta panouri solare, 90% din costuri fiind suportate de stat.
Ministerul Mediului va realiza într-o lună un proiect-pilot care va prelua obiectivele din programul ,,Casa Verde’’. De noul proiect vor putea beneficia asociaţiile de locatari, şcolile, spitalele şi căminele. “Ghidul a fost abrogat, pentru că avea un număr mare de inechităţi şi un grad mare de subiectivitate. În maximum o lună, programul “Casa Verde’’ va fi înlocuit cu un program-pilot, ce îi va prelua obiectivele şi scopul şi în care vor fi prevăzute foarte clar modalităţile de selecţie a instalatorilor şi beneficiarilor”, potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului.
Pe 15 ianuarie, programul “Casa Verde’’ a fost amânat pe termen nedeterminat, după ce bugetul fondului de mediu nu fusese aprobat, iar Ministerul Mediului identificase patru probleme în Ghidul de finanţare.
Tot atunci, ministrul Nicolae Nemirschi a precizat că va prezenta aceste probleme, iar Guvernul va alege între revizuirea ghidului solicitantului, reducerea parţială a finanţării pentru acest program, continuarea lui în forma propusă de fostul ministru al Mediului Attila Korodi şi anularea întregului program de înlocuire sau completare a sistemului clasic de încălzire cu sisteme care folosesc energie alternativă.
Sursa: Cotidianul
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Programul “Casa Verde”, doar pentru asociaţiile de locatari şi instituţii publice
- Subventia pentru panourile solare ar putea scadea la 80%!
- Aveti case la curte? Spuneti adio programului “Casa Verde”
- Cererea de panouri solare este „pe zero”, din cauza blocării Programului Casa Verde
- Cererea de panouri solare este “pe zero”, din cauza blocării Programului Casa Verde
- Guvernul nu ne mai instalează panouri solare
Populare
- Vrei sa scrii despre energia solara ? (19)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Energia solară în Europa (0)
Recente
- Spania, lider pe piaţa energiei solare
- Centrală solară cu bani europeni la Piatra Neamţ
- Zona aridă din centrul Portugaliei se foloseşte de energia solară
- Ce este un controler de incarcare cu MPPT?
- Noi țări adoptă rolul de lideri ai energiei regenerabile
- Primul oraş alimentat numai cu energie solară va fi construit în Florida
