Luni
Energie solaraSky Sailor, avionul alimentat cu energie solară care ar putea ajunge pe Marte
Comenteaza pe Forum |
Sky Sailor este ultima invenţie a cercetătorilor de la Institutul Elveţian de Tehnologie din Zurich.
![]()
Este vorba despre un avion de dimensiuni reduse, care se alimetează cu energie de la celulele solare de pe aripile sale, anunţă focus.it. Deşi nu este capabil să transporte un echipaj, micuţul avion ar putea fi folosit pentru a efectua inspecţii în zone inaccesibile omului, chiar pe planeta Marte.
Avionul a fost deja testat de oamenii de ştiinţă elveţieni. Aparatul de zbor s-a menţinut în aer timp de 27 de ore la o înălţime de 800 de metri.
Micul avion ar putea fi dotat cu o cameră video, putând fi utilizat în spionaj militar, supravegherea defrişărilor pădurilor, fluenţa traficului. Însă, cea mai interesantă aplicaţie este de departe trimiterea aparatului pentru inspectarea solului marţian.
Aparatul ar putea fi trimis pe planeta Marte, unde ar putea fi transportat şi eliberat în atmosferă. De acolo, ar putea inspecta suprafaţa planetei şi ar putea studia relieful marţian.
Sursa: Antena 3
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Metan de pe Marte
- Primul oraş alimentat numai cu energie solară va fi construit în Florida
- Eclipse telefonul alimentat prin energia solara
- Maşina care funcţionează cu energie umană şi solară
- Primul oraş din lume alimentat numai cu energie de la Soare
- Palatul Parlamentului, alimentat cu energie regenerabilă
Populare
- Vrei sa scrii despre energia solara ? (19)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Energia solară în Europa (0)
Recente
- Spania, lider pe piaţa energiei solare
- Centrală solară cu bani europeni la Piatra Neamţ
- Zona aridă din centrul Portugaliei se foloseşte de energia solară
- Ce este un controler de incarcare cu MPPT?
- Noi țări adoptă rolul de lideri ai energiei regenerabile
- Primul oraş alimentat numai cu energie solară va fi construit în Florida
