Luni
Energie solaraUn sistem imbunatatit de captare a energiei solare
Comenteaza pe Forum |
Institutul Technologic din Tokyo a realizat un nou proiect de captare mai eficientă a energiei solare iar elementul central al acestei idei este folosirea sărurilor topite pentru înmagazinarea şi concentrarea energiei solare.
Sistemul hibrid de captare a energiei solare este format dintr-un sistem de oglinzi aşezate pe mai multe cercuri concentrice, care au rolul de a capta lumina solară şi de a o direcţiona spre un reflector central ce concentrează razele de lumină şi le îndreaptă spre un receptor instalat la nivelul solului. Acesta conţine pe suprafaţa internă un strat subţire de săruri topite (azotaţi de sodiu şi potasiu). Amestecul, ajuns la temperatura optimă, este direcţionat spre o turbină care produce electricitate.
Astfel de sisteme cu îmbinarea energiei solare şi termale au mai fost construite dar, modificarea în situaţia de faţă constă în înlocuirea apei cu săruri care pot ajunge la temperaturi mult mai ridicate (mai mult de 400ºC) şi care au o eficienţă ridicată în transferul de energie. Un alt avantaj al acestui sistem e acela că, receptorul se află la nivelul solului, ceea ce-i conferă mult mai multă stabilitate şi nu impune restricţii de mărime. În cadrul sistemelor proiectate anterior, de obicei receptorul se găsea desupra solului, acolo unde sistemul optic concentra razele solare. Cercetătorii presupun că aceste avantaje pot anula pierderile înregistrate la nivelul sistemului optic din cauza alungirii razelor şi prezenţei unui reflector suplimentar.
Sistemul are potenţialul de a produce electricitate la costuri relative scăzute. Pe baza acestui concept, au fost proiectate mai multe sisteme, atât experimentale cât şi comerciale ce ar putea fi instalate în Almeria, Spania.fluxul de energie
Sursa: Tamaura, Yutaka - “A NOVEL BEAM-DOWN SYSTEM FOR SOLAR POWER GENERATION WITH MULTI-RING CENTRAL REFLECTORS AND MOLTEN SALT THERMAL STORAGE”
energie solara, Institutul Tehnologic din Tokyo, saruri topite
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Merită să ai “Casă Verde”?
- În 2009, soarele şi vântul înlocuiesc gazele
- Panourile solare mai aşteaptă decontarea
- Top 7 energii alternative
- Solutiile alternative de incalzire o utopie pentru romani
- S-a dat startul pentru înlocuirea sistemelor de încălzire tradiţionale
Populare
- Vrei sa scrii despre energia solara ? (19)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Energia solară în Europa (0)
Recente
- 2011 este un an decisiv pentru energiile regenerabile in Romania
- Spania, lider pe piaţa energiei solare
- Centrală solară cu bani europeni la Piatra Neamţ
- Zona aridă din centrul Portugaliei se foloseşte de energia solară
- Ce este un controler de incarcare cu MPPT?
- Noi țări adoptă rolul de lideri ai energiei regenerabile
